Timpul

Ma atasez atat de repede de chipuri,de nume,de masti si le colectionez de a lungul timpului.
Dar timpul este distrugator uneori.
Se formeaza bob cu bob in gandul meu si imbatranesc si tu... si eu.
Ce rost are sa ma uit la ceas?
Ce rost are sa-i aud ticaitul repetitiv?
Doar ca sa stiu cand am sa mor?
L-as anestezia si l-as sectiona cu un bisturiu usor,dar cu precizie si as extrage acele clipe ingrozitoare ca pe o tumoare.
Apoi l-as coase acolo unde s-a rupt relatia noastra,acolo unde a crescut tumoarea.
Au trecut aproape 17 ani de cand exist;17 ani in care am legat si am dezlegat prietenii.

Am invatat in tot acest timp ca atunci cand voi zambi si ceilalti vor zambi cu mine,dar atunci cand voi plange o voi face singura!
Am pierdut atatea persoane dragi;unele pentru ca au trecut de partea cealalta a vietii,unele din cauza handicapului meu de a traversa strada,din cauza repulsiei mele fata de ciorba de burta sau din cauza parului meu cret ce nu i lasa sa respire.
Stii ce este dureros?...ca o data am fost prieteni,acum nici macar dusmani nu suntem;e doar o stare neutra,de indiferenta unul fata de celalat.
Cand ma uit in jur sunt atatea lucruri ce imi amintesc de ei:pozele din rama,leaganul din parc,aleea din fata casei,jucarii,scrisori,cd-uri,serile sub clar de luna.
Port povara atator doruri si amintiri,dar incerc sa rezist!
Timpul a tocit caracterul meu,l-a purtat asemenea unor blugi prea lungi prin noroaie,zapada,furtuni.
Nu mai sunt atat de daruita cum eram atunci,nu acord nimanui incredere!
Pana si cele mai banale imbratisari ma sperie...
Cum sa nu suspin dupa tine,cand nu te pot uita...esti parte din mine!
Nu este nimic mai trist decat ochii unei persoane vesele care nu mai iubeste si nu poate uita ca a iubit!