Am simtit durere din burta mamei,mi am otravit de atunci sufletul.
Dar cand am inghitit o bucata din aerul acela necunoscut mie,am simtit miros de portocala si gust dulce,atat de dulce incat mi s a facut greata.
Sufletul e numai al meu,tot ce tine el ascuns e destinat doar mie,doar eu am voie sa ma infrupt cu deliciile gandurilor mele si nimeni altcineva.
Odata vandut,nu ti l mai poti recupera!De ce sa mi l vand efemeritatii?
Odata cu el voi pierde tot,esenta mea ca om,identitatea personala.Autenticitatea ideilor,vorbelor mele va pieri,nu voi mai simti ca toate acestea imi apartin.Unde le voi regasi?
Aruncate intr o scrumiera,facute praf-cenusa,alaturi de tigariile pe care le fumezi cu pofta-parca ar fi esenta vietii;de parca pe fiecare tigara ar scrie:dragoste,adevar,credinta,fericire.
Vreau sa mi savurezi sufletul,nu sa l arunci!
Nu ma mai doare nimic,doar trupul;dar,ma tratez cu calmante.Am insomnii,dar nu ma deranjeaza.
Ma uit pe tavan cu ochii larg deschisi si numar paienjeni....uff,iar mi a scapat unul.
Ahh,e pe lustra!
12,si scriu pe un caiet vechi de la sfarsit la inceput ,de la stanga la dreapta;oricum nu mi inteleg scrisul.Am un scris ingrozitor,mana asta sa fie de vina?E prea mare cu unghii sfasietoare;indemanatica,defapt;dar,ferma cand vine vorba de dat mana.
Dorm pana la amiaza,oricum nu am ce sa mai numar pana atunci.E apus de soare langa tine,trece repede parca ar fi secunda.
Pornesc in cautare de fluturi,cu plasa pe umarul stang urmaresc cu ochii ageri impaienjeniti de culori.Obosesc de atata alergat prin soarele dogoritor;ma opresc,dar am impresia ca el fuge de mine.Se ascunde dupa dealurile din fata casei mele,asa ca fug pana acolo sa l privesc adormind cu genele aplecate peste brazi falnici.
Privesc casele de dincolo de rau si trenul care pleaca scotand fum spre meleaguri mai civilizate.Din plictiseala si dezamagire iau o nuia si vazand pamantul moale de sub picioare fac bulgari pe care i pun pe varful nuielii,aduc bratul in spate,si dau drumul cu forta mingii de pamant;care,de cele mai multe ori ajunge pe acoperisul vreunei case sau in lanul de grau.
E amuzant,aici e libertate!
Un fluture cu aripi mari,rosii se aseaza pe umar si lasa farame din paradis.
Mi e dor de serile cu tine,cand priveam de sus apusul,si valea ielelor.Totul parea atat de mic si noi atat de puternici,eram deasupra lumii intregi.
Vedeam pana si trenul din indepartare ,atunci visam....
...acum NU!
Nu sunt frumoasa pentru ca voi nu vreti sa ma vedeti asa;aici,e vorba de viziune,de dorinta.
Priveam doua bucati de lut,fete de oameni;pana la urma...suntem lut!
Ne am nascut din nimic si am luat o infatisare aparte,dar tot nimic suntem.
Ne modelam precum lutul,luam fete chip si chip;dar ce folos-mai greu te poti intoarce la vechea ta fata.
Nu o fi chinuitor sa traiesti intr un trup in care nu te regasesti.
Unde e indentitatea personala?
Frumusetea reprezinta aceea uratenie dragalasa,plina de jovialitate ;nu pometi ridicati,nas mic si ingust,ochii de pisica,buze patrate,par drept precum un gard.
Frumosul vine din interior,din faptele si creatiile noastre,din stiinta,din dorinta noastra de a fi oameni
Inca am naivitatea sa cred in lume
Sa cred ca in noaptea asta va fi soare,si nu luna in colturi
Pe cararea batatorita nu vor fi melci,ci flori de toamna
In copacul fara frunze isi vor face cuib pasari fel de fel
In inima ta nu va fi ranchiuna,ci bunatate
Sa cred ca nimeni nu te va inlocui,;defapt,nu vreau...
Sa fie nebunie!
Singuratatea este stare cand iti asumi toate gandurile,pacatele,revolta renuntand la dimensiunea fizica.Izolarea aceasta creeaza o punte intre tine-trup si divinitate.
Acum gandurile,dorintele,remuscarile dau navala creierului,scurgandu-se prin circumvolutiuni precum apa prin brazdele de pamant galben.
Aici nu are voie nimeni,decat zumzet de albine si adiere de vant cald.Nici soarele nu-i bun,asa ca am tras perdelele;ar putea sa mi incalzeasca sufletul,sa mi topeasca revolta si sa nu mai gandesc rational.
Aici sunt doar eu cu mine!Singuratatea ma reprezinta,ma defineste ca om.
Este momentul cand iti asumi propriul suflet,propria-ti minte.
Ce sa fac eu cu puhoiul de lume de dincolo de aceasta draperie cu perdele aramii?
Singuratatea sinonimul suferintei este starea ce te apropie de Divinitate,unde se tese o legatura puternica,ce numai cel al carui ochii au izvorat in miez de noapte stie.
Cu fiecare zi ma adancesc mai mult in singuratate,camera-mi pare mica,si nu pentru ca am o apasare sufleteasca;ci doar,pur si simplu,pentru ca e plina de carti,jurnale,cutii intregi de amintiri.Aici iti poti alege lumea in care sa traiesti,omul de care te vei indragosti nebuneste.
De ce nu avem sansa sa ne alegem daca ne dorim sa ne nastem sau sa murim?
Asa cum cred,totul este predestinat,totul are un rost;nimic nu se intampla fara voia Lui.
Poate mi e predestinat sa fiu singur
...un filosof al nimanui!
Credinta e sfanta.
Numai cel care are incredere in sine se poate increde in altii.
Naivitatea slujeste credinta.
Sa ai naivitate,inseamna sa mai ai o doza de puritate in tine
Suferinta te ridica spre credinta.
In momentul acela nu mai intelegeam nimic,nici macar de ce ticaie ceasul- timpul parca se oprise.
Patul era nefacut,hainele erau aruncate pe jos,ceasca de cafea era varsata in mijlocul cearceafului desenand o pata imensa tesuta parca de furnici.Fereastra era larg deschisa,proumbeii ciuguleau,probabil,niste resturi.
Se auzea apa curgand,era de la baie,cada se umplea.Am inchis robinetul,m am asezat pe marginea cazii si am cugetat.Am oftat indelung...
Mi am ridicat privirea din pardoseala in care iti lasasei pasii si m am privit in oglinda.Nu mi venea sa cred,aveam un chip desfigurat de suferinta.
Sa fii fost dezamagirea vietii,care se dovedise a fi scopul existentei mele sau revolta existentei in locul nepotrivit?
In casa parintiilor mei am invatat sa fiu curata cu trup si suflet;dar iesind pe strada trebuie sa fiu ca lumea intreaga,ca strada in sine,murdara si plina de ascunzisuri hilare.
Dar sa revenim la dimineata aceea,am dat drumul la muzica,era chiar la jumatatea melodiei noastre.Pe frigider nici un biletel,nici macar cu indatoriri.
Plecase fara nici o vorba,fara nici o imbratisare de adio....fara nici un motiv.
Sa mi fie oare asta soarta?
Ce voi face in fiecare dimineata?
...macar nu voi mai gasi patul nefacut,oricum nu va mai fi nevoie sa l intind pentru ca si asa voi dormi singura.Am loc destul...
As vrea sa fiu un NERV,sa mi gasesc originea.
Lumea-ntreaga reprezinta originea aparenta;dar originea mea reala...?
Te iubesc pentru ca ai adus in viata mea si lacrimi si zambete.
Esti un calator prin lume,ce te ai oprit la inima mea si ai reusit sa descui poarta cu cheile iubirii.
As putea sa merg pe urmele pasiilor tai,asa cum tu strabati munti si vai,nopti si zile,tristeti si bucuri in cautarea mea,doar pentru a ti sopti cat de dor mi a fost de tine!
Te iubesc pentru ca tu esti originea mea!Tu esti nucleul iubirii la care ma opresc mereu.
Daca vei pleca,locul acela nu l va putea umple nimeni,nicicand
Voi purta doliu iubirii ce ti o port etern!
Prieteni sunt doar niste pietre pe poteca.
De unele te impiedici si cazi,de altele te ridici.
Prieteni sunt focul,ce te incalzeste;dar si cel care te arde.
Sunt precum muraturile prea sarate sau prea moi,
Trebuiesc tinuti in borcan cu multa miere si trifoi
Suntem supusi evolutiei de aceea ne trezim singuri.
Suntem doar scarii pentru salvarea unui borcan de zacusca prins intre crengile copaciilor.
Suntem pungi pentru gunoaie.
In definitiv,suntem saci cu tot felul de nimicuri ajutatoare...sau gunoaie!
Au fost clipe cand am ras,cand am considerat fericirea mea de atunci tristete.
Dar acum cand plang,sa fie oare fericire sau tristete?
Pentru ce luptam atat cu atata inversunare?
Care-i scopul nostru-n viata?
Nu m-am obisnuit cu ideea de a trai pentru Nimic.
Acest nimic care inseamna totul,dar in esenta...nimic!
Ce sa fac cu marea de sentimente din golful sufletului meu?
Cui sa i daruiesc marea si cerul meu?
Cui sa i impartasec atatea ganduri zburdalnice?
Cand n am cui...
Si totusi de ce existam si pentru ce traim?
De ce luptam?
M-a tinut in brate ca pe o minune
M-a mangaiat ca si cum as fi fost un fulg de nea
M-a sorbit din priviri
Mi-era dor de acele vremuri,in care imi incalzea picioarele reci
"Esti cea mai frumoasa bruneta din cate am cunoscut!"
Am o incarcatura sufleteasca atat de apasatoare incat as vrea sa arunc toate amintirile in mare,
In valurile involburate ce spulbera nisipul de aur.
Lasand in urme dare,dare de cuvinte,dare de iubire,dare de Uitare!
Au fost zile cand am crezut in soare si totul lua o alta forma cand se insera
Odata cu apusul din mine se trezea trecutul
Si stelele din noapte il tesau,iar luna-mi batea in geam pentru a ma intalni cu el
....sub moarte umbre de cristal verzui.
In noaptea aceea gandurile noastre s-au contopit,
Au facut dragaoste ore in sir,
Fara sa mai fie gandite
Si fara sa gandeasca la randul lor
Devenisera complet goale,
Dar vibrau de goliciunea materiala
Erau SUFLET!
Timpul e dusmanul meu!
Ucide oameni,lasandu-i fiare
Ucide suflete,lasandu-le materiale
Ucide vise,lasandu-le ziare...
Am auzit tropot de cai,in lanul de secara si noaptea se apropia cu panza-i de stele.
Ma catar pe luna,sa privesc soarele...
Cati sobolani sunt in lanul de secara,cum urca pe scara de stele si rod raze de soare sub gandurile mele
Iar luna lasa sa pice frimituri din amintirile mele.De ce va hraniti cu resturi?
Sunt cai in lanul de secara!
Desi in casa e intuneric,
Afara sunt sclipiri de inger,
Vant de batai de aripi
Sunt fiinte ce se nasc dintr-o simpla privire
Sunt mii si mii de particule ce cad de undeva de sus,din inaltul cer
Sunt trandafiri rosii ce iau nastere de sub zapada
Sunt sclipiri de inger
In mijlocul lor dansand precum o esarfa de matase in bataia vantului
...cata gratie!
Un mire si o mireasa,intr-o gradina de trandafiri rosii
...si un mic inger
Sunt lacrimi ce mi cad ce fericire
Sunt sclipiri de inger!
In voi toti,regasesc fiinte de demult,dar evoluate,ce poarta pantofi si nu opinci;ce nu sunt demne de iubire.Se vand pe coji de nuci,si si zdrobesc unghile cu un ciocan pe butuci.Sunteti superficiali,curatati geamul doar pe dinauntru,uitand ca ploaia bate in geam pe dinafara.Alergati si dati coate si viilor si mortiilor;nu stati nici macar la randul gandurilor voastre.Ganditi:"Nemernicii!"
Credeam ca locul acela e pentru mine,dar totul e rece.Totul mi-e strain mie si sufletului meu.Pe poteca aceea m am plimbat infricosata de lei,de urletul lupilor in miez de noapte.Dar cel mai tare mi a fost frica sa nu fiu prada ta,sa te apropi de mine cu pasi repezi si sa ma faci una cu pamantul.
Am privit cerul tesut cu pamant negru,si m am simtit singura.Da,sunt singura si vreau sa mi te apropri,sa cobori din cer ca o lumina si sa ma binecuvantezi.Sau sa iesi din pamantul instelat si sa mi te incolacesti pe trup.Sa ma faci sa uiti ca sunt muritoare....
