Singuratatea este stare cand iti asumi toate gandurile,pacatele,revolta renuntand la dimensiunea fizica.Izolarea aceasta creeaza o punte intre tine-trup si divinitate.
Acum gandurile,dorintele,remuscarile dau navala creierului,scurgandu-se prin circumvolutiuni precum apa prin brazdele de pamant galben.
Aici nu are voie nimeni,decat zumzet de albine si adiere de vant cald.Nici soarele nu-i bun,asa ca am tras perdelele;ar putea sa mi incalzeasca sufletul,sa mi topeasca revolta si sa nu mai gandesc rational.
Aici sunt doar eu cu mine!Singuratatea ma reprezinta,ma defineste ca om.
Este momentul cand iti asumi propriul suflet,propria-ti minte.
Ce sa fac eu cu puhoiul de lume de dincolo de aceasta draperie cu perdele aramii?
Singuratatea sinonimul suferintei este starea ce te apropie de Divinitate,unde se tese o legatura puternica,ce numai cel al carui ochii au izvorat in miez de noapte stie.
Cu fiecare zi ma adancesc mai mult in singuratate,camera-mi pare mica,si nu pentru ca am o apasare sufleteasca;ci doar,pur si simplu,pentru ca e plina de carti,jurnale,cutii intregi de amintiri.Aici iti poti alege lumea in care sa traiesti,omul de care te vei indragosti nebuneste.
De ce nu avem sansa sa ne alegem daca ne dorim sa ne nastem sau sa murim?
Asa cum cred,totul este predestinat,totul are un rost;nimic nu se intampla fara voia Lui.
Poate mi e predestinat sa fiu singur
...un filosof al nimanui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu