In momentul acela nu mai intelegeam nimic,nici macar de ce ticaie ceasul- timpul parca se oprise.
Patul era nefacut,hainele erau aruncate pe jos,ceasca de cafea era varsata in mijlocul cearceafului desenand o pata imensa tesuta parca de furnici.Fereastra era larg deschisa,proumbeii ciuguleau,probabil,niste resturi.
Se auzea apa curgand,era de la baie,cada se umplea.Am inchis robinetul,m am asezat pe marginea cazii si am cugetat.Am oftat indelung...
Mi am ridicat privirea din pardoseala in care iti lasasei pasii si m am privit in oglinda.Nu mi venea sa cred,aveam un chip desfigurat de suferinta.
Sa fii fost dezamagirea vietii,care se dovedise a fi scopul existentei mele sau revolta existentei in locul nepotrivit?
In casa parintiilor mei am invatat sa fiu curata cu trup si suflet;dar iesind pe strada trebuie sa fiu ca lumea intreaga,ca strada in sine,murdara si plina de ascunzisuri hilare.
Dar sa revenim la dimineata aceea,am dat drumul la muzica,era chiar la jumatatea melodiei noastre.Pe frigider nici un biletel,nici macar cu indatoriri.
Plecase fara nici o vorba,fara nici o imbratisare de adio....fara nici un motiv.
Sa mi fie oare asta soarta?
Ce voi face in fiecare dimineata?
...macar nu voi mai gasi patul nefacut,oricum nu va mai fi nevoie sa l intind pentru ca si asa voi dormi singura.Am loc destul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu