O incurisune cu tramvaiul intr-un timp atat de modern,dar totusi atat de tern.Privesc pe geam,afara totul este gri;rar pete roz zaresc...doar poate in zambete de copii.Ma gandesc ca din pricina acestui geam murdar nu pot vedea clar tot ce-i afar'.O atmosfera antica redata prin zgomotul monoton al tramvaiului,incerc sa descopar ce se ascunde in spatele acestuia;oare vreun tipat de ajutor?Dar stau aici,in spate uitandu-ma afar' si zeci de piacturi zaresc banal.Ploua?
Privesc in oglinda geamului murdar,sunt doar lacrimile mele ce vor sa se ascunda intr-u mod hilar prin miile de pete cenusii,se vor vii.
Dar cazand usor,se sparg de bara de metal si se preling in aval si zgomotul monoton inving,transformandu-l intr-un tipat disperat de durere.Mii de ganduri imi apar in mii de culori,nu vreau sa cobor...mai e timp!De ce sa fiu singura in cenusiu si linistea de afar'?cand pot fi aici in mii de culori si in tipete lungi ce-mi dau atatia fiorii.
Stau aici in vesnicul tramvai,tovaras al adolescentei mele,alaturi de un chip ce nu-l recunosc,ce nu ma aude cand ii vorbesc si la orice pas imi zice ca gresesc.
Incerc sa-mi alin durerea uitandu-ma afar',dar nimic nu ma bucura si incep sa vorbesc iar;dar nu ma aude sau poate ca nu vrea sa ma asculte.Nu pot sa-mi imaginez ca acest chip e atat de indiferent,nestiind cat ma doare cand el nu e atent.
Cobor abatuta,calc stangaci pe norul de beton,incerc sa-mi ascund atatea ganduri intr-un con de luminii aprinse.Ma despart rece apucand pe drumuri diferite si nu privesc in urma.Si totusi incerc sa mai vad o data chipul acela ce nu mai era ca inainte.
Il vad trecand,privindu-ma inca o data...ce trist!
Se tot departeaza de mine cand am atat nevoie sa-l privesc,sa-i vorbesc sa-l fac sa am inteleaga cat de mult il iubesc.
Dar nu vrea,ma respinge cu iubirea mea,cu tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu