Si azi,tot aici ma aflu,pe un scaun vechi in fata unei mese care abia se mai tine.
Imi asez coatele pe ea,si mi sprijin capul in palme;cred ca o sa se rupa de greutatea gandurilor mele.
E plin de praf in jurul meu,parca e cenusa celor care m au parasit:viii sau morti.
M-as ridica sa deschid fereastra,nu e pic de aer aici;dar ceva ma impiedica.
Si mi e dor de unele clipe,ma uit la pereti sunt scorojiti,am dat atatea gauri sa agat tablouri,poze,ca mai apoi sa le spar,sa le arunc.
Pentru ce toate acestea?
Perdeaua cea rosie parca e mai groasa,nici nu pot privi afara,nu ma lasa;oricum numai am ce vedea.
Totul a murit in jurul meu....
Doar idei si ganduri au mai ramas,nici macar sentimente sau picaturi de speranta nu mai sunt.
Dar ce sa fac cu aceste ganduri,cui sa i le las?
As oferi un suflet pentru o mana calda,pentru un zambet sincer,pentru o imbratisare puternica.
Sufletul meu ratacitor,uneori plin de atata dor.Mi e dor de atatea lucruri,de atatea persoane...
Mi e dor de mine,mi e dor de viata,mi e dor de soare!
Deschid larg fereastra si ma intorc la locul meu,privind la nimicul ce mi a mai ramas,e atat de vizibil si asurzitor...
Intotdeauna mi e dor de tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu