Am inteles,in sfarsit,ca trebuie ,pe cat posibil,sa tac si sa pastrez doar pentru mine ceea ce gandesc.Iar daca,acum,am luat hotararea de a scrie e numai pentru a ma face cunoscuta fiintei mele.
Sunt neimpacata cu realitatea...
Cu cat imi examinez fata mai indeaproape, cu atat par ca ma indepartez de mine.Simt cum,instantaneu,mi se goleste creierul,cum nu stiu nimic din secretele omenirii.Sunt dureri ce nu se pot destainui niciodata,de aceea descompun,in singuratate,sufletul...distrugandu-l!
Ochii mi-s lipsiti de ganduri,as vrea sa fug de mine insami...
Uneori simt ca nu te cunosc in nici un fel,de parca nu ne ar lega nimic;nici macar sireturile de la pantofi legate in miezul noptii.As fi vrut sa spun ceva,sa ma auda fiecare particica din tine;dar mi e teama ca vocea mea sa nu ti raneasca auzul.
Nu-i voce,e urlet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu